Circa 14.000 de pompieri se luptau miercuri cu 28 de incendii severe de pădure pe teritoriul acestui stat de pe coasta vestică a Statelor Unite, potrivit Cal Fire, Departamentul californian de protecţie împotriva incendiilor.

Focarele din Butte County au fost localizate în apropierea oraşului Paradise, distrus aproape complet de un incendiu în noiembrie 2018. Un număr de 85 de persoane şi-au pierdut viaţa în acel incendiu, denumit la vremea respectivă de autorităţi "Camp Fire". Zeci de mii de persoane au rămas atunci fără locuinţe.

Mii de rezidenţi şi-au evacuat locuinţele din faţa "North Complex Fire", cum a fost denumit actualul focar de către autorităţi, localizat la circa 300 de kilometri nord de San Francisco. Potrivit Cal Fire, incendiul a avariat sau a distrus circa 2.000 de case până la această oră.

O suprafaţă record de peste 10.000 de kilometri pătraţi de teren a fost distrusă în incendiile de anul acesta.

Decesele anunţate miercuri ridică bilanţul total al victimelor incendiilor din California la 11 în ultimele săptămâni, inclusiv două persoane din cadrul serviciilor de urgenţă, precizează Agerpres.