Oamenii de știință care au efectuat studiul declară că datele oferă rapoarte îngrijorătoare despre impactul poluării asupra mamiferelor marine, informaţii ce ar putea ajuta la salvarea speciilor vulnerabile şi în declin.

Concluziile acestora reprezintă un avertisment și pentru noi, deoarece balenele și delfinii mănâncă fructe de mare, alimente pe care le consumă și oamenii: „Trebuie să facem tot ce putem pentru a reduce cantitatea de substanţe toxice care pătrund în mare și care au implicații importante asupra sănătății și mediului, nu doar pentru viețuitoarele marine, ci și pentru oameni", a declarat autorul principal, dr. Annie Page-Karjian, potrivit UPI.

Pe lângă substanțele chimice prezente în plastic, studiul mai arată că în corpurile acestora au fost găsite toxine care includeau mercurul, triclosanul, un agent antibacterian folosit în săpun și pastă de dinți, dar și atrazină, un erbicid.

Studiul publicat săptămâna trecută a examinat țesutul a 83 de delfini și balene găsite pe plajele din Carolina de Nord și în sudul Floridei, decedate în perioada 2012 - 2018. Unsprezece specii de animale au fost testate pentru 17 toxine.

Informaţiile sunt greu de colectat de la animalele vii, iar exemplarele eşuate sunt adesea în stadii avansate de boală sau de degradare, a detaliat Justin Perrault, un alt participant la studiu, care este director de cercetare la Loggerhead Marinelife Center din Juno Beach, Florida.

„Unele dintre cantităţile de mercur pe care le-am găsit au fost cele mai ridicate descoperite oriunde în lume", a spus Perrault. "Este revelator. A observa astfel de niveluri este alarmant", a spus Perrault.

În ciuda nivelurilor ridicate constatate, studiul nu a putut determina dacă toxinele au reprezentat cauza eşuării acestor animale, a declarat James Sullivan, director executiv la Harbour Branch.

Deşi studiul s-a concentrat pe zona de sud-est a Statelor Unite, are implicaţii extinse pentru conservarea mamiferelor marine, a subliniat John Calambokidis, biolog în cadrul Cascadia Research din Olympia, Florida.