Trump a tot arătat cu degetul spre China, în ultima vreme, acuzând statul că e vinovat de pandemia globală.

Președintele Statelor Unite are o teorie conform căreia ”China va face orice e necesar ca eu să pierd cursa prezidențială.” Acesta crede că Beijingul își dorește ca oponentul din partea democraților, Joe Biden, să câștige, pentru a elimina din presiunile puse de SUA pe China.

”Se folosesc constant de relațiile publice pentru a încerca să pară că sunt inocenți”, a declarat Trump despre oficialii chinezi.

El spune că înțelegerile comerciale la care a ajuns cu Xi Jinping au fost puternic petrubate de către virus și consecințele economice. Miercuri, un oficial din administrația Trump, ce și-a păstrat anonimatul, a declarat că ”pactul informal” la care cei doi președinți ajunseseră la final de martie a fost suspendat.

”Eram pe val înainte să se întâmple asta. Aveam cea mai bună economie din istorie”, a mai spus președintele SUA. Acesta se declară bucuros de modul în care guvernatorii își desfășoară activitățile, sub presiunea pandemiei. Unii dintre ai ar putea să facă mai mult, dar Trump nu i-a nominalizat.

Acesta mai speră și că se poate ajunge la un vaccin mai repede decât arată prognozele: ”cred că lucrurile se mișcă bine și aici”, a mai afirmat Trump, conform reuters.com.