Un medic legist angajat de fratele magnatului Jeffrey Epstein a declarat miercuri ca exista probe care sugereaza ca milionarul american, acuzat de trafic si exploatare sexuala, nu s-a sinucis in celula sa din New York, ci mai degraba a fost strangulat, relateaza EFE.

Potrivit autoritatilor americane, care se bazeaza inclusiv pe certificatul emis de Biroul de medicina legala din New York, cauza decesului lui Epstein, care a murit in celula sa in august 2019, in care magnatul se afla in asteptarea unui proces pentru trafic sexual cu minore, a fost sufocarea prin spanzurare.

Insa patologul Michael Baden, fost medic legist in New York, a dezvaluit pentru un program al postului de televiziune Fox si preluat de numeroase companii mass-media locale, ca Epstein prezenta pe trup o serie de leziuni "complet neobisnuite pentru cei care se spanzura si care survin mai degraba in cazul strangularilor criminale".

"Cred ca evidentele indica mai degraba omuciderea decat sinuciderea", a spus medicul Michael Baden, care a analizat raportul autopsiei practicate de legistii newyorkezi.

"Pe fratele sau il preocupa faptul ca, daca (Epstein) a fost asasinat, atunci alte persoane care detin informatii ar putea fi in pericol", a insistat Michael Baden, care a ajuns sa sugereze existenta unor posibile presiuni din partea unor persoane influente.

Michael Baden a explicat ca au existat semne de activitate "neobisnuita" inca din "prima zi" a autopsiei, deoarece leziunile legate de o strangulare criminala erau consistente", scrie Agerpres.

Medicul legist a observat pana la trei oase fracturate in proximitatea tiroidei lui Jeffrey Epstein.

"Atarnarea (corpului) nu provoaca ruperea acestor oase, insa in cazul unei omucideri, da!", a insistat medicul american.

Jeffrey Epstein, care a murit pe 10 august la varsta de 66 de ani, era un bogat finantist american si delincvent sexual care mai fusese condamnat pentru aceasta infractiune.

Citeste si:
De ce s-a sinucis Stephan Pelger. Psihologul Ramona Novac a tras un...
De ce s-a sinucis Stephan...

El s-a folosit de banii si conexiunile sale din elita sociala pentru a obtine un acord de recunoastere a culpei, amplu criticat de opinia publica americana in urma unui proces organizat in Florida in 2008, avand in vedere ca magnatul a fost pus in libertate si ulterior a recidivat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.