"Vom iesi (din Uniunea Europeana - n. red.) pana la 31 octombrie. Avem mijloacele si capacitatea de a face a asta", a declarat televiziunii Sky News ministrul Michael Gove, insarcinat cu pregatirile in vederea unui Brexit fara acord.
"Scrisoarea a fost trimisa deoarece parlamentul a cerut sa fie trimisa (...) insa parlamentul nu poate schimba decizia premierului, parlamentul nu poate schimba politica sau hotararea guvernului", a insistat el.
De fapt, Johnson i-a trimis presedintelui Consiliului European, Donald Tusk, trei scrisori. Prima, o nota din partea ambasadorului britanic la UE, in care explica faptul ca guvernul nu face altceva decat sa respecte legea; a doua - o fotocopie nesemnata a textului pe care a fost obligat sa il scrie conform asa-numitei Legi Benn; si a treia - o scrisoare in care prim-ministrul declara ca nu doreste o amanare.
"Am aratat clar de cand am ajuns prim-ministru si am explicat clar din nou, astazi, parlamentului punctul meu de vedere si pozitia guvernului, conform carora o noua amanare ar dauna interesului Regatului Unit si al partenerilor nostri din UE, precum si relatiilor dintre noi", arata ultima scrisoare.
Tusk a confirmat ca a primit mesajul lui Johnson si a scris in reteaua Twitter ca urmeaza sa se consulte cu liderii Uniunii Europene privind reactia la semnalele de la Londra, scrie Agerpres.
Parlamentul de la Londra a votat sambata pentru amanarea pana luni a dezbaterii privind acordul pentru Brexit obtinut de premier.
Duminica, ministrul de externe Dominic Raab s-a declarat increzator ca guvernul dispune de suficiente voturi in Camera Comunelor pentru aprobarea acordului. El a declarat televiziunii BBC ca este increzator privind realizarea Brexit-ului pe 31 si a apreciat ca multor europeni nu le-ar convenit deloc o noua amanare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Guvernul britanic asigura ca Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie.