UPDATE: Bilantul deceselor in urma seismului cu magnitudinea 5,2 produs marti in partea pakistaneza a provinciei Kashmir a urcat la 37.

Cutremurul de marti a daramat locuinte si magazine si a fisurat sosele intr-o regiune situata intre orasele Jhelum si Mirpur (nord), cel din urma aflat in partea pakistaneza a provinciei disputate Kashmir.

"Situatia revine incet la normal, iar nivelul de panica in randul populatiei a scazut, in ciuda unei replici care s-a produs in timpul noptii", a spus Sardar Gulfaraz Khan, inspector general adjunct in cadrul politiei, scrie Agerpres.

Cele mai multe avarii s-au inregistrat in sate, unde casele vechi s-au prabusit, a spus Khan.

Numeroase persoane din regiune au dormit sub cerul liber in timpul noptii, iar o parte dintre acestea se intorceau miercuri dimineata la locuinte pentru a-si strange bunurile si a evalua pagubele, a relatat un martor pentru Reuters.

Armata si alte echipe de interventie au desfasurat operatiuni de salvare in timpul noptii, inginerii demarand operatiunile de reconstructie ale unor rute importante grav avariate, a precizat departamentul de comunicare al armatei din Pakistan. Trei poduri au fost avariate de seism.

Intr-un mesaj publicat pe Twitter, premierul Pakistanului, Imran Khan, a transmis condoleante familiilor victimelor, precizand ca a indrumat guvernul pe care il conduce sa asigure asistenta de urgenta si sa evalueze pagubele.

Kashmir este disputata de India si Pakistan, dupa ce ambele state si-au castigat independenta fata de Imperiul Britanic in 1947, reprezentand motivul a doua razboaie intre cele doua tari pentru controlul provinciei.