Numarul incendiilor de padure in Brazilia a crescut cu 83% de la inceputul anului 2019, comparativ cu anul precedent, in special in Amazonia, din cauza defrisarilor si a secetei, relateaza Agerpres.

Cele mai numeroase incendii au fost inregistrate in statele ocupate total sau partial de padurea amazoniana. Cel mai afectat stat este Mato Grosso (centru-vest), cu 13.682 de incendii, o crestere cu 87% fata de intreg anul 2018.

Incendiile din Amazonia sunt provocate in special de defrisari prin ardere, utilizate pentru a transforma zone impadurite in zone agricole si de crestere a animalelor, sau pentru a curata zone deja defrisate, de obicei in timpul sezonului uscat care se incheie peste doua luni.

"Ceea ce vedem este o consecinta a cresterii defrisarilor dezvaluite de cifrele recente", a declarat Ricardo Mello, din cadrul programului Amazonia al Fondului Mondial pentru Natura-Brazilia.

Vantul puternic a purtat fumul la peste 2.700 de kilometri distanta, locuitorii din Sao Paulo postand imagini pe retelele de socializare cu norul gros de fum care a acoperit cerul orasului, scrie stirileprotv.ro.

NASA a anuntat ca, in ultima saptamana, au fost identificate cu ajutorul imaginilor de pe satelit 9.507 de noi incendii in Bazinul Amazonului, care adaposteste cea mai mare suprafata de paduri tropicale din lume.

Pe Twitter au aparut peste 150.000 de mesaje cu hashtag-ul #prayforamazonia, prin care oamenii isi exprima ingrijorarea fata de acest fenomen.