Dieceza din Santa Rosa, la nord de San Francisco, a anuntat intr-un comunicat ca banii au fost gasiti in masina preotului Oscar Diaz, in momentul accidentului, pe 17 iunie.

Ea a precizat ca in urma cercetarilor s-a constatat ca barbatul, in varsta de 56 de ani, furase in ultimii 15 ani peste 95.000 de dolari din parohiile in care a slujit, scrie Agerpres.

"Sunt profund intristat ca acest lucru s-a intamplat si a afectat parohiile in care acesta a slujit", a declarat intr-un comunicat episcopul Robert Vasa, precizand ca Oscar Diaz a recunoscut ca a furat bani din donatii.

"Nu se stie exact cati bani a furat in total si nu poate nu se va afla niciodata, dar dieceza se angajeaza sa stabileasca cat mai exact suma exacta sustrasa de la fiecare parohie", a adaugat Vasa.

Oscar Diaz, care este preot de 25 de ani, a declarat echipei de prim-ajutor ca in punga plina cu bancnote se afla salariul sau, insa un angajat al spitalului a sunat in cele din urma la politie, care a contactat dieceza.

In urma unei perchezitii in biroul preotului s-au descoperit un numar mare de pungi cu bani lichizi, a completat episcopul. Preotul ar fi depus, de asemenea, cecuri destinate parohiilor in contul sau personal.

"Parintele Oscar este suspendat in prezent", a spus Vasa. "Nu se stie ce se va intampla cu el in viitor", a adaugat el.

Cu toate acestea, episcopul a tinut sa precizeze ca dieceza nu intentioneaza sa-l urmareasca in justitie, in parte din cauza cheltuielilor de judecata.