12 Iulie 2019 , 11:08 in International
Un avion Air Canada cu 284 de oameni la bord a fost nevoit sa aterizeze in Hawaii din cauza unor puternice turbulente in care 37 de pasageri au fost raniti, relateaza vineri Xinhua si BBC.

Aeronava, un Boeing 777-200 cu 269 de pasageri si 15 membri ai echipajului si care zbura de la Vancouver catre metropola australiana Sydney, a intalnit la doua ore dupa ce trecuse de Hawaii turbulente "neprevazute si bruste", care au determinat intoarcerea sa din drum si aterizarea pe aeroportul din Honolulu, joi la ora locala 6:45 (16:45 GMT), a precizat presa din arhipelag.

Dintre cei raniti, 30 au fost transportati la spital, noua dintre ei fiind in stare grava, informeaza Agerpres.

"Am intrat in zona de turbulente si am ajuns pe tavan, totul a cazut pe jos, oamenii zburau prin avion", a relatat o pasagera. "Doua stewardese tocmai aduceau mancare si au ajuns si ele pe tavan", a spus un alt pasager.

Turbulentele au avut loc la o altitudine de aproape 11.000 de metri, a mentionat un purtator de cuvant al administratiei federale a SUA pentru aviatie.

Compania Air Canada s-a ocupat de cazarea pasagerilor la Honolulu si analizeaza variantele pentru reluarea cursei.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 37 de pasageri au fost raniti intr-un avion Air Canada in urma unor puternice turbulente deasupra Pacificului / VIDEO.


Ultima ora din International pe 9AM