''Suntem tristi, dar in acelasi timp ne simtim onorati ca s-a numarat printre cetatenii nostri'', a declarat Alfonso D'Aloiso, primarul localitatii Poggio Imperiale din sudul Italiei unde a trait Giuseppina Robucci. Pentru a-si exprima tristetea, D'Aloiso si-a colorat in negru pagina de profil a contului sau de Facebook.
''Nonna Peppa'' (bunica Peppa), asa cum era cunoscuta, s-a nascut la 20 martie 1903.
Potrivit Grupului de Cercetare in Gerontologie (GRG), Giuseppina Robucci a fost a doua cea mai varstnica persoana din lume, dupa japoneza Kane Tanaka, tot de 116 ani, insa nascuta la 2 ianuarie 1903, scrie Agerpres.
Robucci a fost cea mai varstnica persoana din Europa, secondata de Lucile Randon, din Franta, de 115 ani.
Timp de multi ani, Robucci a condus o cafenea impreuna cu sotul sau, in mica localitate din regiunea Apulia.
Ea a avut cinci copii, noua nepoti si 16 stranepoti.
Tot o italianca, Emma Morano, a detinut o lunga perioada titlul de cea mai varstnica persoana din lume, fiind totodata, la data verificarii, ultima persoana in viata care s-a nascut in anii 1800. Ea a decedat in aprilie 2017, la 117 ani. Succesoarea sa, Violet Brown din Jamaica, a murit in septembrie 2017, la aceeasi varsta, 117 ani.
Pe lista GRG se numara 34 de ''supercentenari'' - persoane de 110 ani sau peste aceasta varsta. Toate cele 34 de persoane sunt de sex feminin.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cea mai batrana persoana din Europa a murit la 116 ani, in Italia.