Textul, care trebuie sa mai fie aprobat de senatori, prevede o amenda maxima de 300.000 de yeni (2.400 de euro) si o pedeapsa ce poate ajunge la un an de inchisoare cu executare.

Vor fi sanctionati si cei care, fara sa fi consumat alcool, vor efectua manevre periculoase precum plonjeuri rapide cu dronele lor (pana la 500.000 de yeni amenda), scrie Agerpres.

Aceste masuri se vor aplica aparatelor care cantaresc peste 200 de grame.

"Credem ca pilotarea in stare de ebrietate a unei drone este la fel de grava ca si condusul sub influenta alcoolului", a precizat pentru AFP un functionar din cadrul Ministerului Transporturilor din Japonia.

Japonia a adoptat progresiv in ultimii ani reglementari stricte in ceea ce priveste dronele, interzicand totalmente utilizarea lor deasupra siturilor sensibile (cladiri oficiale, aeroporturi, centrale nucleare, situri ale Jocurilor Olimpice din Tokyo 2020 etc.), precum si deasupra multimilor. De asemenea, este nevoie de o autorizatie speciala pentru fiecare zbor in majoritatea zonelor urbane.