Promotorii concertului, Live Nation Israel, si reprezentantii americani ai cantaretei au confirmat informatiile aparute in presa israeliana, potrivit carora Madonna va interpreta doua melodii la Tel Aviv, in cadrul concursului Eurovision, care se va desfasura timp de trei zile, in luna mai, eveniment la care vor lua parte muzicieni din peste 40 de tari.

Aparitia Madonnei pe scena Eurovision costa 1,3 milioane de dolari, iar costul va fi acoperit de miliardarul israeliano-canadian Sylvan Adams.

"Sunt entuziasmat si mandru ca reusit sa o aduc pe Madonna pe scena de la Eurovision", a spus Adams, potrvit Realitatea.net.

Miliardarul considera ca prezenta Madonnei pe scena la Tel Aviv este o modalitate de a atrage cat mai multi turisti.

Ultima aparitie a Madonnei in statul evreu a fost in 2012, cand a fost in turneu la Tel Aviv.