Cunoscut pentru hituri precum ''Your Song'' sau ''Candle in the Wind'', Elton John, care s-a casatorit cu partenerul sau David Furnish in 2014, l-a felicitat pe Twitter pe actorul american ''pentru ca a luat pozitie impotriva discriminarii persoanelor gay si a intolerantei din Brunei - un loc unde homosexualii sunt brutalizati sau chiar mai rau - prin boicotarea hotelurilor sultanului'', scrie Agerpres.

"Trebuie sa luam atitudine", a adaugat artistul, precizand ca el si partenerul sau ''refuza de mult timp sa se cazeze la aceste hoteluri si nu o vor face nici in viitor''.

Invitand si alte persoane ''sa i se alature'' in acest demers, Elton John citeaza o lista de ''hoteluri care sa fie boicotate'', printre care si The Dorchester si 45 Park Lane din Londra.

Contactati duminica dimineata de reporterii AFP, reprezentantii The Dorchester nu au comentat subiectul.

Cu cateva zile in urma, George Clooney a cerut boicotarea a noua hoteluri de lux apartinand sultanului din Brunei, intr-un articol publicat de site-ul Deadline, specializat in stiri din industria divertismentului.

La 3 aprilie ''statul Brunei va incepe sa omoare prin lapidare sau biciuire pe oricare dintre cetatenii sai considerat homosexual. Sa fie bine inteles'', a scris George Clooney.


Nou legislatie din Brunei prevede amputarea unui membru ca pedeapsa pentru fur

Aceasta mica monarhie de 430.000 de locuitori, condusa cu mana de fier de sultanul Hassanal Bolkiah incepand cu 1967, a anuntat in 2013 implementarea progresiva a Sariei (legea islamica), dar punerea in aplicare a acestor masuri a fost intarziata de probleme practice si din cauza opozitiei unei parti din opinia publica.

Biroul premierului Bruneiului a difuzat sambata un comunicat in care reaminteste ca in tara exista un ''sistem judiciar dublu'', unul islamic, aplicabil doar musulmanilor - care reprezinta mai multe de doua treimi din populatie - si unul civil, care vizeaza totalitatea locuitorilor din aceasta tara.

"Odata cu intrarea completa in vigoare" a legii islamice ''incepand cu 3 aprilie, cele doua sisteme vor continua sa se aplice in paralel pentru mentinerea pacii si ordinii si pentru protejarea religiei, vietii, familiei si indivizilor, oricare ar fi genul, nationalitatea, rasa sau confesiunea acestora'', se mai precizeaza in comunicat.