Timp de o saptamana, un misterios donator care a lasat in cutiile postale plicuri cu 50, 70 si chiar 100 de euro a insufletit conversatiile din Villarramiel, un mic sat de doar 800 de locuitori, a povestit miercuri primarul localitatii, Nuria Simon, pentru AFP. "Suntem cu totii perplecsi si in expectativa, pentru ca nu stim nici de unde provin acesti bani, nici cine este donatorul", a explicat ea, potrivit Agerpres.
In timp ce unii locuitori au primit banii intr-un simplu plic maro, altii au avut parte de un tratament mai special, primind plicuri pe care le era scris numele, adresa sau chiar expresii precum "printesa caminului", alaturi de o inimioara.
Fericitii "castigatori" par sa aiba in comun doar faptul ca traiesc in respectivul sat, printre ei numarandu-se o vaduva care traieste impreuna cu fiul sau celibatar, familii cu copii mici, sau cupluri de batrani, a povestit Nuria Simon.
Unii, mai suspiciosi, s-au dus la banca sau la sectia de politie pentru a verifica daca bancnotele nu erau false, insa au aflat ca nu au fost inselati.
Garda Civila nu a deschis o ancheta pentru a elucida misterul ... din moment ce nu a fost savarsita nici o infractiune.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un anonim a lasat plicuri cu bani in cutiile postale dintr-un sat, in Spania.