Potrivit unor surse din politie citate de postul BFMV, barbatul a prins o grenada lacrimogena lansata de fortele de ordine cu intentia de a o arunca in directia agentilor, insa dispozitivul i-a explodat in mana si i-a smuls-o, scrie Agerpres.

AFP relateaza ca victima este "un fotograf al vestelor galbene" care facea fotografii oamenilor care se pregateau sa forteze gardul de metal din fata Adunarii Nationale.

Pompierii l-au evacuat pe ranit, care potrivit martorilor nu era imbracat cu o vesta galbena, tinuta cu care se identifica cei care participa la aceasta miscare care se manifesta in Franta impotriva administratiei Emmanuel Macron din noiembrie 2018.

Prefectura politiei din Paris a confirmat ca circa 10 persoane au fost retinute pana in jurul orei 13:00 GMT.

Alte proteste ale "vestelor galbene" au loc in aceasta sambata in principalele orase ale tarii, precum Marseille, Nisa, Bordeaux sau Montpellier, unde pana in prezent nu s-au inregistrat incidente.