"A inceput indelung amanata retragere din Siria, in timp ce lovim puternic, si din mai multe directii, micul teritoriu ISIS ramas. Vom ataca din nou de la baza existenta din apropiere daca se va reface", se afirma intr-un mesaj postat pe Twitter de liderul de la Casa Alba, potrivit Mediafax.

In luna decembrie, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria si diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Presedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fara a se consulta cu principalii consilieri prezidentiali si cu tarile aliate, au afirmat oficiali americani. Statele Unite vor retrage trupele din Siria "in ritmul adecvat", a afirmat, saptamana trecuta, presedintele Donald Trump, subliniind ca operatiunile antiteroriste vor continua.

"Vom devasta Turcia din punct de vedere economic daca ii ataca pe kurzi (…) De asemenea, nu este de dorit ca kurzii sa provoace Turcia", a adaugat Trump.