Nou-nascutul, un baietel, a fost descoperit joi de politie tinut de cordonul ombilical al mamei, chiar deasupra solului, in orasul Katni (statul Madhya Pradesh, centrul tarii), in timp ce corpul mamei sale atarna de o scandura.

Alertata de un telefon al sotului femeii, politia sosita la fata locului nu si-a dat seama imediat ca femeia de 36 de ani tocmai nascuse, insa, in cele din urma, o politista a remarcat copilul miscandu-se intre picioarele femeii decedate, ascuns de sari.

"Era in viata. L-am curatat, l-am invelit intr-o patura si am asteptat sa ajunga medicii. Ma bucur ca am salvat viata copilului, insa, din pacate, femeia a murit", a declarat Kavita Sahni, politista care a facut descoperirea, potrivit Agerpres.

Aflat sub observatie la un spital public din oras, copilul se afla acum in stare stabila. Politia investigheaza motivele care ar fi putut-o determina pe femeie sa-si puna capat zilelor.

"Atunci cand s-a spanzurat s-au eliberat atat de multi hormoni de stres, incat a nascut rapid. A impins copilul afara in timp ce era in viata. Nu poti naste cand esti mort. Trebuie ca sangele sa circule", a explicat Anshu Jindal, o ginecoloaga si obstetriciana indiana.
Rata alarmanta de sinucideri in India Suicidul face ravagii in randul femeilor indiene, care reprezinta 36% dintre femeile suicidare din intreaga lume, potrivit unui recent studiu stiintific publicat in revista medicala The Lancet.

Printre factorii invocati pentru a explica aceasta rata anormal de mare, cercetatorii citeaza casatoriile timpurii si aranjate, nasterile la varste mici, statutul social precar si violenta domestica.

Potrivit datelor guvernamentale, 133.000 de indieni s-au sinucis in 2016, insa publicatia plaseaza numarul acestora mult mai sus, la aproximativ 237.000.