Intr-un raport facut public sambata, Amnesty International analizeaza legislatia privind violul in 31 de tari. Pe baza analizei, organizatia de aparare a drepturilor omului a stabilit ca doar opt din aceste tari au definitii ale violului care sa implice consimtamantul, in timp ce marea majoritate recunosc violul numai cand implica violenta fizica, amenintare sau coercitie.

"Desi miscari precum #MeToo au inspirat multe femei sa vorbeasca despre experientele lor, este un fapt trist ca violul ramane extrem de putin raportat in Europa. Teama femeilor de a nu fi crezute este confirmata iar si iar, in contextul in care supravietuitoare curajoase care cauta justitie au esuat frecvent din cauza unor definitii depasite sau daunatoare ale violului in legislatie si au fost tratate ingrozitor de reprezentantii justitiei", a spus Anna Blus, cercetatoare a Amnesty pentru Europa de Vest si drepturile femeilor.

"Legile au puterea de a permite sa se faca justitie si de a influenta atitudini. In mod repetat, studii arata ca multi oameni considera in continuare ca nu este vorba de viol atunci cand victima este sub influenta alcoolului, cand este imbracata sumar sau cand nu riposteaza fizic. Sexul fara consimtamant este viol, punct. Pana cand guvernele nu vor face ca legislatia sa recunoasca acest fapt simplu, autorii violurilor vor continua sa ramana nepedepsiti", a afirmat ea.

Conform celui mai recent sondaj realizat de Agentia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), una din 20 de femei din UE a fost violata de la varsta de 15 ani - circa 9 milioane de femei in total. In ciuda acestor statistici socante, putine tari europene trateaza aceasta infractiune intr-atat de serios pe cat ar trebui, conform Amnesty.

Din cele 31 de tari europene acoperite de cercetarea Amnesty, numai Irlanda, Marea Britanie, Cipru, Germania, Islanda, Luxemburg si Suedia definesc violul ca sex fara consimtamant. Suedia a schimbat definitia numai in ultimele luni, ca raspuns la anii in care Amnesty si alte organizatii au facut campanie pentru asta, scrie Agerpres.

Celelalte tari mentionate in cercetarea Amnesty sunt: Austria, Bulgaria, Croatia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania si Elvetia.

Toate aceste tari au definitii juridice ale violului bazate pe forta, amenintare cu forta ori coercitia sau incapacitatea victimei de a sa apara. Ingrijorator, noteaza Amnesty, unele tari definesc sexul fara consimtamant ca fiind un delict separat si mai neinsemnat, ceea ce transmite un mesaj puternic ca 'violul real' apare numai cand este folosita violenta fizica.

In unele tari, legile privind violul si violenta sexuala sunt concepute in termen de delicte legate de 'onoare' sau 'moralitate', sprijinind ideea ca societatea are dreptul sa controleze corpurile femeilor, mai atrage atentia Amnesty.