El a reafirmat la Antena 3 ca amnistia fiscala "se face", "nu se discuta" si daca se va lua o decizie in acest sens, aceasta era oricum prevazuta in programul de guvernare.

"Dar la insolventa - acolo este obligatoriu si este in lucru in cadrul Guvernului un proiect de ordonanta, astfel incat din septembrie sa inasprim legislatia pentru intrarea in insolventa. De ce? Pentru ca doar in cinci ani de zile s-au urcat de la 13 la 62 de miliarde de lei datoriile firmelor aflate in insolventa, cu preponderenta a acelor datorii care sunt la zi, in sensul in care datoriile s-au acumulat dupa momentul intrarii in insolventa. Deci, da, acest jaf de 15 miliarde de euro trebuie sa il oprim cumva si in septembrie il vom opri", a declarat Valcov la Antena 3, potrivit Agerpres.