UPDATE 16:15 - Salvatorii au reusit marti sa-i evacueze pe ultimii din cei 13 membri ai unei echipe de fotbal de juniori care au petrecut doua saptamani in subteran, blocati intr-o pestera inundata din Thailanda, relateaza AFP.

Echipa de fotbal, botezata "Mistretii", s-a reunit in final la suprafata, dupa o lunga asteptare care a tinut cu sufletul la gura Thailanda si media internationale, care au trimis sute de reporteri pentru a acoperi povestea.

"Cei 12 'mistreti' si antrenorul lor au fost scosi din pestera", a anuntat marina militara thailandeza, aflata in centrul operatiunii de salvare, pe pagina sa de Facebook.

Operatiunea de salvare a durat trei zile, copiii fiind evacuati fiecare de catre doi scafandri profesionisti, pe un traseu foarte dificil, care presupune pasaje lungi de scufundari.

Marti dimineata trebuiau sa fie scosi din subteran 4 copii si antrenorul acestora, un barbat in varsta de 25 de ani.

Important este ca misiunea sa se incheie marti dat fiind faptul ca prognozele meteo anunta ca vor reincepe ploile, existand riscul ca pestera in care acestia sunt captivi de pe 23 iunie sa se inunde complet.

In zilele de duminica si luni, din subteran au fost recuperati 8 baieti care se afla acum sub supravegherea medicilor, potrivit Digi24.

Cei 12 copii din echipa de fotbal Wild Boars si antrenorul lor au ramas blocati pe 23 iunie in pestera pe care voiau sa o exploreze dupa un antrenament, in momentul in care au fost surprinsi de o crestere rapida a nivelului apei, cauzata de ploi torentiale sezoniere.

Acestia au fost descoperiti de doi scafandri britanici pe 2 iulie. Tinerii se refugiasera pe o stanca aflata intr-o camera subterana partial inundata si aflata la mai multi kilometri in interiorul acelui complex carstic.