Dupa ce au eliminat criteriul varstei, autorii studiului au descoperit o prevalenta mai mare in randul insotitorilor de bord pentru fiecare tip de cancer analizat in cadrul acestei cercetari, in raport cu valorile medii inregistrate in randul populatiei generale.

Printre acestea se afla cancerul mamar (3,4% la insotitori de bord fata de 2,3% pentru populatia generala), cancerul uterin (0,15% in comparatie cu 0,13%), cancerul cervical (1,0% in comparatie cu 0,7%), cancerul gastrointestinal (0,47% in comparatie cu 0,27%) si cancerul tiroidian (0,67% in comparatie cu 0,56%).
Rata sporita de cancer de piele non-melanom Oamenii de stiinta spun ca descoperirea lor, inclusiv primele rezultate ce atesta o rata sporita de cancer de piele non-melanom, sunt deosebit de ingrijoratoare, tinand cont de starea de sanatate relativ buna a insotitorilor de bord care au participat la acest studiu.

Irina Mordukhovich, coautoare a studiului, publicat in revista Environmental Health, si profesor la Harvard TH Chan School of Public Health, a declarat: "Studiul nostru este unul dintre cele mai ample si mai cuprinzatoare realizate pana acum despre cancerul din randul insotitorilor de bord, iar noi am analizat profilul unei varietati largi de cancere".

"In concordanta cu studiile anterioare, am putut sa raportam o prevalenta mai mare a cancerului mamar, a melanomului si a cancerului de piele non-melanom in randul insotitorilor de bord in comparatie cu populatia generala. Sunt rezultate socante, tinand cont de numarul redus de persoane supraponderale si de fumatori din aceasta profesie", a adaugat ea.
Insotitorii de zbor, expusi la agenti cancerigeni Insotitorii de bord sunt in mod constant expusi la mai multe tipuri cunoscute si probabile de agenti cancerigeni atunci cand lucreaza la bordul avioanelor, inclusiv la radiatia de altitudine, perturbarea ritmului circadian, ce determina modificari ale tiparelor sociale, si calitatea slaba a aerului din aeronave, scrie Agerpres.

Multi dintre insotitorii de bord erau in trecut expusi si la fumul provenind de la tigarete, in calitate de fumatori pasivi, inainte ca fumatul sa fie interzis la bordul aeronavelor.

Autorii studiului au descoperit o asociere intre fiecare perioada de cinci ani lucrata in aceasta profesie si cancerul de piele non-melanom la femei.

Meseria de insotitor de bord nu pare sa fie asociata cu cancerul mamar, cancerul tiroidian si melanomul daca se tine cont de prevalenta acestor boli in randul tuturor femeilor, insa a fost asociat cu un risc mai mare de cancer mamar la femeile care nu au avut copii si la femeile care au avut mai mult de trei copii, au precizat autorii cercetarii.

Orice fost sau actual insotitor de bord a fost eligibil pentru a participa la acest studiu, iar cei mai multi dintre voluntari (91%) sunt angajati aflati inca in activitate.

Studiul, realizat pe 5.366 de insotitori de zbor, care lucreaza pentru companii americane ce deservesc destinatii interne si internationale, nu a examinat insa impactul pe care calatoriile frecvente cu avionul il au asupra pasagerilor.

Autorii cercetarii spun ca rezultatele sugereaza necesitatea unor eforturi suplimentare pentru a minimaliza riscul de cancer in randul insotitorilor de zbor, inclusiv prin monitorizarea radiatiei si prin organizarea unor controale medicale periodice.