''La miezul noptii (23:30 GMT), in fata cladirii Ambasadei Statelor Unite din Muntenegru, o persoana necunoscuta s-a sinucis cu un dispozitiv exploziv. Chiar inainte, aceasta persoana aruncase un dispozitiv exploziv (...) in interiorul perimetrului ambasadei'', potrivit guvernului muntenegrean, citat de AFP.
''Dispozitivul a fost probabil o grenada de mana. Ancheta politiei si identificarea individului sunt in curs de desfasurare, sub conducerea procurorului si a politiei din Muntenegru", potrivit tweet-ului guvernului muntenegrean.
Nu a fost avansata nicio pista cu privire la motivele acestei actiuni "Ambasada de la Podgorica confirma o mica explozie in apropierea ambasadei, la miezul noptii, joi 22 februarie", a declarat un purtator de cuvant al Departamentului de Stat american pentru AFP.
"Oficialii ambasadei lucreaza in prezent in stransa colaborare cu politia pentru a identifica atacatorul sau atacatorii", iar "ambasada desfasoara in prezent o inspectie interna pentru a confirma ca intreg personalul sau este in siguranta".
Muntenegru s-a alaturat NATO in primavara anului 2017, ceea ce a atras opozitia unei mari parti a populatiei din aceasta mica tara predominant slava, cu 660.000 de locuitori, unde alegeri prezidentiale sunt prevazute sa aiba loc in luna aprilie. Anuntarea acestei aderari a dus la proteste violente in 2015, aminteste AFP.
Intre timp, o mie de cetateni din tari din Balcanii de Vest s-au alaturat gruparilor jihadiste pentru a lupta in Siria si Irak din 2012, potrivit unor cifre comunicate recente. Aproximativ 300 s-au intors in tara lor, peste 200 au murit pe front si aproximativ 400 sunt inca acolo. Dintre acesti jihadisti, 23 provin din Muntenegru.
Sistemul judiciar din Muntenegru a condamnat pentru prima data in ianuarie unul dintre acesti barbati, care a primit sase luni de inchisoare pentru a fi luptat alaturi de jihadistii din Siria, scrie Agerpres.
In regiunea balcanica, ambasada SUA din Sarajevo a fost vizata de un atac terorist in octombrie 2011. Un islamist, Mevlid Jasarevic, a tras cu o arma automata asupra cladirii timp de aproape o ora si a ranit un politist, inainte de a fi fost el insusi ranit de un lunetist si arestat. A fost condamnat la 15 ani de inchisoare.
In octombrie 2016, autoritatile muntenegrene au declarat ca au impiedicat o lovitura de stat pregatita de un grup de militanti prorusi, care intentionau sa rastoarne guvernul in noaptea alegerilor parlamentare. Potrivit procuraturii, puscistii intentionau sa ocupe Parlamentul pentru a-si proclama victoria. Scopul ar fi fost acela de a impiedica integrarea in NATO.
In cursul anchetei, autoritatile au evocat si un plan de asasinare a premierului Milo Djukanovic. Cincisprezece persoane sunt judecate pentru aceasta tentativa, printre care doi rusi si doi sarbi care au reusit sa fuga. Opozitia prorusa a denuntat un "proces politic complet inventat" de putere.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un barbat s-a aruncat in aer in fata ambasadei americane din Muntenegru.