"Din nefericire, multi dintre cei raniti au murit dupa ce au fost dusi la spital si numarul martirilor a ajuns acum la 103 morti si 235 de raniti. Noi am pierdut de asemenea un numar mare de politisti: cinci dintre ei au murit si 30 au fost raniti", a declarat Barmak intr-o conferinta de presa, potrivit agerpres.ro.
Ministrul afgan a declarat ca cel putin doua vehicule, care au fost vopsite pentru a parea ambulante, au fost implicate in atac, iar unul dintre ele a explodat cand soferul a fost oprit de politie la un al doilea punct de control.
Potrivit ministrului, "imaginile suprinse de camerele de luat vederi arata doua ambulante; prima a fost verificata la un punct de control: se poate vedea cum un politist vorbeste cu soferul inainte sa-l lase sa treaca, la fel si a doua ambulanta despre care a crezut ca o insoteste pe prima".
"Cele doua ambulante au oprit in parcarea spitalului si au plecat dupa 20 de minute, indreptandu-se spre al doilea punct de control, fiind oprite de politisti. Atunci s-a produs explozia", a mai spus el.
Spitalul Jamhuriat se afla intre cele doua puncte de control, intr-o zona cu mai multe cladiri guvernamentale.
Atentatul, revendicat de talibani, unul dintre cele mai sangeroase comise la Kabul in ultimii ani, este al treilea atac comis intr-o saptamana in Afganistan dupa cel asupra hotelului Intercontinental de pe 20 ianuarie si atentatul de miercuri impotriva organizatiei "Salvati Copiii" de la Jalalabad.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bilant: 103 morti si 235 de raniti in atentatul de sambata, din Kabul.