Iata cum au intampinat oameni din intreaga lume venirea noului an:
SUA La New York, unde doua milioane de petrecareti erau asteptati pentru traditionala coborare a bulei luminoase, in pofida temperaturilor foarte scazute, mergand pana la minus 14 grade Celsius, securitatea a fost puternic intarita, la cateva saptamani dupa explozia unei bombe in principalul terminal de autobuze din Manhattan. Sute de politisti au fost mobilizati in Times Square si in alte zone pentru a preveni orice actiune terorista.

Las Vegas, care a cunoscut cel mai devastator masacru din istoria recenta a SUA in urma cu trei luni, a sarbatorit de asemenea trecerea dintre ani in conditii de securitate sporita. Peste 300.000 de persoane erau asteptate pentru un mare spectacol pirotehnic in zona marilor cazinouri ale orasului, unde a fost amplasat un puternic dispozitiv de securitate.

Europa, care nu a fost scutita de actiuni teroriste in ultimii ani, a sarbatorit de asemenea Revelionul intr-un amestec de bucurie si nervozitate.

Franta La Paris, sute de mii de persoane s-au strans pe Champs-Elysees pentru un spectacol de sunet si lumina la Arcul de Triumf. Multimea a fost protejata de peste 1.800 de membri ai fortelor de securitate. Pentru a accede in zona festivitatilor, spectatorii au fost supusi perchezitiilor.

Peste tot in Franta au fost mobilizati peste 140.000 de agenti intr-un "context de amenintare terorista, in continuare ridicata", afirma autoritatile.
Marea Britanie La Londra, peste 100.000 de persoane si-au procurat bilete pentru a asista la un foc de artificii pe malurile Tamisei. Pentru a respecta traditia, orologiul Big Ben a batut cele 12 lovituri de la miezul noptii, scrie Agerpres.