“Informatiile initiale sunt despre distrugeri ample. Pana acum am pierdut tot ce pot cumpara si inlocui banii”, a scris el.

“Cea mai mare teama a mea este ca, dimineata, ne vom trezi cu stiri despre raniri grave si, chiar morti, in urma alunecarilor de teren declansate, probabil, de ploile abundente”, a adaugat el.


Seful Guvernului, care aprecizat ca vantul puternic a smuls aproape toate acoperisurile persoanelor cu care a vorbit, inclusiv pe cel al locuintei sale oficiale, a cerut ajutor international. “Vom avea nevoie de ajutor, prietene, vom avea nevoie de tot felul de ajutoare . Este prea devreme pentru a vorbi dspre starea aeroportului si portului, dar cred ca ambele vor fi inoperabile pentru cateva zile. De aceea sunt dornic acum sa solicit sustinerea natiunilor si organizatiilor prietene, cu flote de elicoptere, pentru ca, eu personal, sunt dornic sa ma mobilizez si sa merg in tara pentru a vedea si stabili ce este nevoie”, a adaugat el.

Dominica este o fosta colonie britanica, ce are o populatie de 72.000 de oameni. Ochiul uraganului a ajuns acolo la ora locala 21 (marti, 4 ora Romaniei), potrivit Centrului National pentru Uragane.

Furtuna se indreapta in prezent spre Puerto Rico si Insulele Virgine.