”Presedintele a declarat ca el este deschis cautarii unor conditii care sa ne permita sa ramanem angajati alaturi de ceilalti fata de ceea ce noi consideram, cu totii, o problema de rezolvat”, a declarat secretarul de Stat.
Donald Trump a anuntat in iunie ca intentioneaza sa scoata Statele Unite din Acordul de la Paris de lupta impotriva incalzirii globale.
Insa, adauga el atunci, Statele Unite vor incepe negocieri fie pentru a reveni in cadrul acordului, fie pentru a ”intra intr-o noua tranzactie, in baza unor prevederi care sa fie echitabile pentru Statele Unite, intreprinderile lor, salariatii lor, populatia lor, contribuabilii lor”.
La jumatatea lui iulie, presedintele Emmanuel Macron declara, in urma unor discutii cu presedintele american, ca Washingtonul ar putea sa revina asupra deciziei sale de a se retrage din acord.
Potrivit lui Tillerson, Gary Cohn, principalul consilier economic al lui Donald Trump este cel care este insarcinat cu problema Acordului de la Paris.
”Eu cred ca idee este ca (Garry) Cohn sa ia in calcul alte mijloace prin care sa putem sa cooperam cu partenerii din Acordul de la Paris privind mediul. Noi vrem sa fim productivi. Vrem sa fim utili”, a spus Tillerson.
Acelasi semnal a fost dat, duminica, si pe postul ABC, unde consilierul american pe probleme de securitate nationala H.R. McMaster a spus si el ca Donald Trump este deschis ”oricarei discutii care ne va ajuta sa imbunatatim mediul inconjurator”, scrie News.ro.
”El a lasat usa deschisa unei ramaneri (a Statelor Unite) ulterior, daca putem gasi un aranjament mai bun pentru Statele Unite”, a adaugat el. ”Daca se poate ajunge la un acord de care sa profite americanii, atunci merge”.
Acordul, incheiat de aproape 200 de tari, in decembrie 2015 la Paris, vizeaza sa limiteze la 2° Celsius incalzirea medie a planetei pana in 2100, fata de nivelul din perioada preindustriala, in principal printr-o reducere a emisiilor de dioxid de carbon si altor emisii de gaze cu efect de sera degajate de combustibilii fosili.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Donald Trump, "deschis unei ramaneri" a SUA in Acordul de la Paris in anumite conditii.