Articolul 7 din Tratatul UE ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Poloniei, noteaza miercuri France Presse intr-un comentariu, scrie AGERPRES.

Acest mecanism, niciodata utilizat pana acum, este prevazut ca o ultima masura fata de o tara care comite o "incalcare grava" a valorilor UE - printre care asupra statului de drept, amenintat, potrivit Comisiei Europene, prin reformele judiciare in curs in Polonia.

Calificat adesea drept "arma nucleara" institutionala, art.7 poate duce in cele din urma la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, in special al dreptului sau de vot in Consiliul UE, organism in care cei 28 de membri definitiveaza legislatiile europene.

In comparatie, procedurile de infringement pe care le poate lansa Comisia impotriva unor tari care incalca normele UE, mult mai obisnuite, nu pot duce in ultima instanta decat la sanctiuni financiare impotriva unei tari.
Cum se poate declansa Articolul 7 din Tratatul UE Daca Comisia decidea declansarea art.7 impotriva Poloniei, celelalte tari ale UE ar fi mai intai invitate - dupa aprobarea de catre Parlamentul European - "sa constate existenta unui risc clar" impotriva statului de drept, o decizie care ar necesita aviz din partea a cel putin 22 de tari din 27 (Polonia nu ar vota).

Ar trebui intr-o a doua etapa sa se constate "existenta unei incalcari grave si persistente a statului de drept", o decizie care ar trebui luata de aceasta data in unanimitate (27 de tari) in cadrul unui summit european.

Daca aceasta etapa ar fi depasita, tarile membre s-ar reuni, in fine, la nivel ministerial pentru a adopta sanctiuni, intre care o posibila suspendare a dreptului de vot al Varsoviei in cadrul Consiliului. Ar trebui atunci avizul emis de cel putin 20 din cele 27 de tari membre.
UE incearca o cale de dialog, Polonia refuza orice comunicare Dar inainte de a se ajunge la aceasta, Ungaria a lasat deja sa se inteleaga ca ea se va opune obtinerii unanimitatii cerute in cursul celei de-a doua etape.

Tocmai pentru a evita lansarea acestei proceduri complexe, Comisia a preferat sa angajeze un "dialog" despre statul de drept cu Polonia in 2016, dupa reforma sa deja contestata a Curtii Constitutionale din tara.

Dar "avizele" si "recomandarile" trimise de Bruxelles in ultimele luni nu au avut niciun efect, remarca AFP. Dimpotriva, Varsovia a amplificat nelinistile europene, lansand o reforma si mai ampla a sistemului judiciar al tarii.