Cand ISIS a preluat controlul asupra Mosulului, in iunie 2014, a intrat in posesia a peste noua grame de cobalt-60 pur, cu o putere de peste 10.000 de curie – unitate de masura pentru radioactivitate. Acest lucru inseamna ca o persoana care s-ar afla la aproximativ un metru de substanta ar primi o doza fatala de radiatii in mai putin de trei minute.

Substanta se afla in niste aparate folosite la radioterapie, pentru bolnavii de cancer.

Agentiile occidentale de informatii au anuntat SUA de pericol, dar nu era clar daca si ISIS stia de aparate. In acest conditii, autoritatile si expertii care erau la curent cu situatia au tinut-o secreta.

Anul acesta, cand soldatii irakieni au intrat in Mosul, au verificat daca mai exista cobaltul si au gasit aparatele de radioterapie, aflate intr-o camera de depozitare a campusul universitar din localitate, neatinse.

Expertii nu stiu de ce nu a folosit ISIS substanta pentru a fabrica bombe radiologice, in conditiile in care acesta este unul dintre obiectivele declarate ale teroristilor. Ei cred ca islamistii nu au stiut sa dezmembreze masinariile in care se afla cobaltul-60 fara sa se expuna la radiatii, scrie News.ro.

Desi cantitatea de cobalt-60 de la Mosul este in prezent in siguranta, in mainile Guvernului irakian, autoritatile avertizeaza ca exista sute de astfel de depozite cu substante ce pot fi folosite pentru fabricarea de bombe radiologice in lume, dintre care unele sunt in zone de conflict.