Potrivit acestuia, printesa Diana l-a contactat prin intermediul unui prieten pentru a-i oferi un interviu cu ea pentru viitoarea sa carte despre cuplul regal. In transcrierile interviului realizat de Andrew Morton in 1991, Diana a dezvaluit ca era extrem de nefericita in casnicie si ca a incercat sa se sinucida de mai multe ori, noteaza The Telegraph.

Desi lupta sa cu tulburarile de alimentatie era cunoscuta, in inregistrari Diana explica ca bulimia sa a debutat atunci cand printul Charles i-a spus ca este "un pic dolofana", scrie AGERPRES.

Printesa sustine ca a dezvoltat aceasta tulburare de alimentatie la o saptamana dupa logodna, atunci cand Charles i-a pus mana in jurul taliei si i-a comentat greutatea. Diana povesteste ca aceasta remarca, precum si anxietatea pe care o avea din cauza relatiei dintre Charles si Camilla Parker Bowles i-au declansat bulimia.

Transcrierile casetelor, publicate recent in Daily Mail, arata ca atunci cand Charles a cerut-o pe Diana in casatorie, aceasta era constienta de relatia printului cu Camilla.

Diana sustine ca a incercat sa discute despre relatia lui Charles chiar si cu regina, dar a fost intampinata de un "zid" de tacere.

In inregistrari, Diana vorbeste si despre lupta sa de a se adapta la monitorizarea publica la care era supusa in calitate de membra a familiei regale. Printesa descrie Palatul Buckingam ca pe un loc neprietenos, cu un personal foarte rece, in care nu avea incredere, adaugand ca de multe ori se simtea singura dupa ce si-a parasit apartamentul pentru a se muta in resedintele regale.