Sistemul ”si-a atins capacitatea initiala de interceptare” a rachetelor, a declarat acest oficial pentru AFP sub protectia anonimatului.

Desfasurarea sistemului a fost decisa de catre Seul si Washington in iulie, in urma testelor de racheta repetate ale Phenianului, relateaza News.ro.

Sistemul THAAD trage rachete concepute sa intercepteze si distruga rachete balistice care se afla in afara atmosferei sau care tocmai intra in atomsfera, aflate in ultima lor faza de zbor.

Finantarea sistemului a facut obiectul unei polemici saptamana trecuta, intre administratia americana si Coreea de Sud.

Donald Trump a apreciat ca ar fi ”potrivit” ca Seulul sa plateasca pentru acest sistem - al carui cost este estimat la un miliard de dolari -, insa sud-coreenii au respins cererea lui Trump.

Potrivit Pentagonului, sistemul ”strict defensiv” adauga un nivel de protectie suplimentar dispozitivului antiracheta existent, permitand o mai buna aparare a teritoriului sud-coreean si fortelor americane care se afla aici.

Insa China este furioasa din cauza instalarii lui in Coreea de Sud.

Beijingul considera ca sistemul THAAD si puternicul lui radar sunt susceptibile sa reduca eficienta propriilor sale sisteme de racheta.

Beijingul a impus in ultimele luni o serie de masuri, considerate de Seul sanctiuni economice legate de proiectul THAAD, inclusiv anularea unor vizite ale unor celebritati sud-coreene populare in China.