”Ar trebui Lary sa fie oare concediat? Prinzatorul-sef de soareci de la Numarul 10 de pe Downing Street a fost vazut in timp ce a lasat sa ii scape un soarece”, titreaza acelasi tabloid britanic.

In randul iubitorilor de pisici, e cunoscut faptul ca motanul Larry nu este cel mai bun prinzator de soareci de pe acea strada londoneza. Mai multi angajati care lucreaza in vila de la Numarul 10 au spus ca l-au vazut in trecut pe Larry dormind linistit in timp ce mai multi soareci alergau chiar prin fata nasului sau.

Mai multe fotografii recente au confirmat faptul ca lui Larry ii lipsesc ”instinctele sangeroase” ale celorlalte pisici de pe Downing Street, afirma Helena Horton, autoarea articolului din The Telegraph.

In timp ce Palmerston, motanul de la sediul Ministerului de Externe, a prins deja zeci de soareci, iar oficialii britanici au confirmat ca Gladstone, motanul care traieste in cladirea Ministerului Trezoreriei, exceleaza in aceasta activitate, motanul Larry din resedinta prim-ministrului britanic a fost vazut in timp ce se juca cu un soarece, pe care l-a lasat apoi sa fuga.
Motanul Larry a fost "angajat" pentru a prinde soareci, dar nu si-a indeplinit deloc "atributiile" Fotograful Steve Back a surprins acea scena. ”Larry, prinzatorul-sef de soareci de la Downing Street No10 s-a intalnit fata in fata cu un soricel, care, dupa o mica joaca, a fost lasat sa plece in deplina siguranta”, a spus fotograful britanic.

Larry a fost ”angajat” pentru a stopa problema rozatoarelor de pe Downing Street, insa, din cate se pare, nu este prea activ in acest domeniu - desi simpla prezenta a unei pisici poate fi de multe ori suficienta pentru a-i face pe soarece sa fuga.

Desi Larry nu este un bun prinzator de soareci, multi dintre politicienii din Londra s-au plans spunand ca nu este deloc echitabil faptul ca nu le-au fost oferite si lor o pisica pentru a rezolva problema soarecilor din cladirile in care lucreaza.

Cativa parlamentari, inclusiv Stella Creasy si angajatii ei din cladirea Parlamentului, au cerut in mod repetat sa li se aduca o pisica. Membrii Adunarii Generale a municipalitatii londoneze l-au implorat pe primarul din Londra, Sadiq Khan, sa le aduca o pisica.

Motanul Larry a fost adus in februarie 2011 la resedinta premierul britanic de la Downing Street Nr. 10 si a primit titlul ”oficial” de ”Chief Mouser” (”Prinzator-sef de soareci”).