Sotii Zuckerberg nu erau siguri ca vor putea sa aiba un alt copil dupa prima sarcina a Priscillei, care a fost extrem de dificila, a precizat Mark Zuckerberg intr-un mesaj publicat pe Facebook.

”Nu pot sa ma gandesc la un dar mai bun decat acesta, ca Max va avea o sora, iar eu sunt foarte bucuros ca Max si sora ei se vor avea una pe cealalta”, a adaugat antreprenorul american, care a dezvaluit ca si-a petrecut copilaria fiind inconjurat de fete, deoarece are trei surori.

Prima fiica a cuplului, Max, a tinut pentru o perioada prima pagina a presei internationale, in 2016, dupa ce Mark Zuckerberg a publicat o fotografie pe Facebook ce o prezenta pe fiica lui in timp ce primea vaccinurile de imunizare. Fotografia a generat dezbateri furtunoase pe Facebook, discutiile fiind centrate pe beneficiile si riscurile generate de vaccinuri.

Anuntul de joi a fost facut in aceeasi zi in care actiunile Facebook au atins cel mai ridicat nivel al lor din toate timpurile - 138,57 dolari -, depasind asteptarile specialistilor.

Mark Zuckerberg are o avere neta de 57,8 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. In anul 2015, magnatul american a anuntat ca va aloca 99% din totalul actiunilor pe care le detine in compania Facebook unui proiect de caritate care promoveaza potentialul uman si egalitatea.