Summer Zervos, in varsta de 43 de ani, l-a acuzat pe Donald Trump ca a sarutat-o si a atins-o impotriva vointei sale, intr-o camera de hotel, in urma cu zece ani.

”Am formulat de asemenea un cap de acuzare de stres emotional” in plangere, a declarat avocata sa Gloria Allred, marti, intr-o conferinta de presa la Los Angeles si a notat ca clienta ei a trecut cu succes un test cu detectorul de minciuni.

Ea a spus ca Zervos a fost ”supusa unor avansuri nedorite” din partea lui Trump si ca acesta a negat ulterior acuzatiile, sustinand ca ”nu a invitat-o vreodata pe domnisoara Zervos in camera sa de hotel” si ca aceste ”evenimente nu au avut loc vreodata”.

In plangere, depusa la New York, se arata ca Trump s-a folosit de pozitia sa de personalitate de prim-plan ”pentru a o denigra pe domnisoara Zervos si pe alte femei” si pentru a le ”provoca daune in mod intentionat”, a continuat Allred, conform News.ro.