Ancheta privind aceasta frauda a avut loc pe parcursul a patru ani, din noiembrie 2012 pana in februarie 2016, iar magistrala de metrou a fost construita in Budapesta. Proiectul a costat 1,7 miliarde de euro, suma suportata si de Uniunea Europeana, scrie libertatea.ro.

„Proiectul liniei 4 de metrou constituie cel mai mare caz de coruptie din cei 13 ani de istorie a Ungariei ca membra a Uniunii Europene”, a afirmat intr-o conferinta de presa Nandor Csepreghy, secretar de stat parlamentar la cabinetul premierului, potrivit sursei citate.

„O suma de aproape 167 miliarde de forinti din cadrul acestui proiect au fost fie furati, fie fraudati, bani care trebuie recuperati de autoritatile europene si ungare. Din acesti bani, 76,6 milioane de forinti au venit de la UE sub forma de fonduri pentru dezvoltare, iar Bruxelles-ul i-ar putea cere inapoi”, a mai adaugat acesta.

Forul european ar putea impune Ungariei o amenda de aproape 250 de milioane de euro, in urma dezvaluirilor. Si in timp ce puterea sustine ca de vina este guvernarea anterioara, opozitia spune ca partidul Fidesz aflat la conducere ar trebui tras la raspundere pentru fraudarea fondurilor.