Seismul, produs la ora locala 19.44 (1.44 ora Romaniei), a provocat “pagube destul de importante”, potrivit Departamentului de Politie Cushing.

Fotografii publicate pe retelele de socializare arata daramaturi la baza cladirilor comerciale din orasul cu o populatiei de circa 7.900 de locuitori.

Epicentrul seismului a fost localizat la circa 1,6 kilometri vest de Cushing, si la circa 80 de kilometri nord-est de Oklahoma City.

Cutremurul a fost simtit pana in Kansas City, Missouri, si Little Rock, Arkansas.

Potrivit USGS, in Oklahoma s-au inregistrat 19 seisme in ultima saptamana. Potrivit activistilor ecologisti, seismele sunt provocate de exploatarea gazelor si petrolului de sist in zona, prin fracturare hidraulica.