Autospeciala, donata prin intermediul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, a fost deja adusa la Chisinau, astfel incat un echipaj SMURD ar putea activa in scurt timp in capitala Republicii Moldova, precizeaza comunicatul.

Discutii pe marginea acestui subiect au fost purtate, la Bucuresti, de seful Serviciului pentru Situatii Exceptionale, Mihail Harabagiu, si Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Interne al Romaniei.

Ambulanta se va afla la Institutul de Medicina Urgenta, iar in componenta echipei vor fi inclusi medici, asistenti medicali de la institut si paramedici din cadrul Serviciului pentru Situatii Exceptionale.

Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) activeaza pe teritoriul Republicii Moldova din toamna anului 2014. In prezent, de ajutor calificat in situatii de risc pot beneficia locuitorii raioanelor Balti, Cahul si Edinet din Republica Moldova, urmand ca acest serviciu sa se extinda in orasele Cahul si Comrat, transmite Agerpres.