Gabriel, care a discutat cu Putin in privat, timp de circa o ora, a spus ca liderul rus a negat implicarea Moscovei in atacul asupra unui convoi ONU din Siria si a adaugat ca presedintele rus este interesat de o reluare a armistitiului.

Dorinta lui Putin este ca “nu numai Rusia sa fie pregatita sa monitorizeze aceste convoaie cu fortele sale”, ci si Statele Unite, potrivit oficialului german.

“Acesta este unul dintre marile conflicte – americanii nu sunt dispusi sa faca acest lucru – cel putin nu inca”, a adaugat el.

Gabriel l-a indemnat pe liderul de la Kremlin sa isi foloseasca influenta asupra presedintelui sirian Bashar al-Assad pentru o deescaladare a confrlictului din Siria.

Un raid aerian a vizat luni un convoi umanitar al ONU, in apropiere de Alep, ceea ce a dus, practic, la prabusirea armistitiului care dura de o saptamana. Statele Unite afirma ca avioane ruse au fost responsabile, dar Moscova neaga acuzatiile. Mai mult, Ministerul rus al Apararii a anuntat miercuri ca in zona se afla o drona americana Predator in momentul in care a fost atacat convoiul, transmite News.ro.