Peste 300 de pompieri si voluntari, precum si numerosi militari, incearca sa controleze si sa stinga incendiul. Eforturile lor sunt ingreunate, insa, pe de o parte de faptul ca exista patru focare, iar pe de alta de vegetatia uscata si de vant.

Flacarile au cuprins o padure de pini din nordul insulei, potrivit primarului din Thassos, Costas Hadziemmanouil.

Mai multe locuinte din satele Kazaviti si Prino au fost avariate de flacari, insa nu s-au inregistrat victime in randul populatiei civile, care fusese evacuata deja.


Cu toate acestea, un pompier a fost ranit. Autoritatile nu au oferit detalii despre starea acestuia.

Potrivit MAE, pe insula Thassos a fost instituita stare de urgenta in urma incendiilor. De asemenea, oficialii au decis evacuarea localitatilor Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas si manastirilor Arhanghelul Mihail si Sfantul Pantelimon.

Focul a izbucnit sambata, in zona a patru localitati diferite - Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki - ca urmare a unor trasnete, si apoi s-a extins in zonele sudice ale insulei, din cauza vantului care bate cu intensitate, in directia nord-sud.

Presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat, sambata, pentru News.ro ca pe insula Thassos se aflau in vacanta cateva sute de turisti romani, poate chiar o mie.