Cei 15 membri ai Consiliului se vor reuni la ora locala 15:00 (19:00 GMT / 22:00 ora Romaniei) pentru consultarile de urgenta, dupa ce Phenianul a revendicat cel de al cincilea test nuclear, cel mai puternic efectuat pana acum de Coreea de Nord, dupa cum sustin autoritatile de la Seul.
Coreea de Nord a efectuat vineri un al cincilea test nuclear, "cel mai puternic pana in prezent", a estimat in aceeasi zi Ministerul sud-coreean al Apararii, citat de agentia Yonhap.
Seulul considera ca "explozia a avut o intensitate de aproximativ 10 kilotone, fiind cea mai puternica efectuata de Coreea de Nord pentru moment", a adaugat el.
Acest anunt survine dupa ce un puternic seism a fost detectat foarte aproape de locul testelor nucleare nord-coreene, in nord-estul tarii.
Cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, intreprins in februarie 2013, era considerat pana acum cel mai puternic, degajand o energie estimata intre sase si noua kilotone, transmite HotNews.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU pe tema testului nuclear nord-coreean.