In consecinta, fortele armate vor ca recrutii sa fie verificati de agentia de contrainformatii a armatei incepand din iulie 2017, pentru ca extremistii, teroristii si criminalii sa poata fi identificati rapid.

Astfel de verificari de securitate necesita schimbari in legile care guverneaza armata.

Un proiect de document ce justifica astfel de schimbari, vazut de Welt am Sonntag, a spus ca exista sugestii ca islamisti incearca sa introduca recruti in fortele armate, pentru antrenament.

Germania este in alerta dupa o serie de atacuri violente, in luna iulie, dintre care doua au fost revendicate de Stat Islamic, iar ministrul de Interne a anuntat deja planuri pentru a consolida securitate.

Cabinetul urmeaza sa aprobe schimbarile la legea armatei saptamana viitoare, au declarat surse din serviciile de securitate.

Agentia militara de contraspionaj verifica in prezent 64 de suspecti de Islamism, 268 de extremisti de dreapta si sase extremisti de stanga care ar fi reusit sa se infiltreze in fortele armate, transmite News.ro.