El a petrecut circa un an in Bulgaria, unde a ajuns ilegal din Turcia in iulie 2013. El a parasit tara balcanica la mijlocul anului 2014, a anuntat miercuri Ministerul de Interne de la Sofia.

In aceasta perioada, in care “nu a atras atentia autoritatilor”, a fost intervievat de doua ori, in septembrie si in noiembrie 2013, de televiziunea publica BNT, pentru un reportaj privind migrantii de la Sofia, informeaza NEWS.ro.

El s-a prezentat jurnalistilor drept profesor de matematica, a carui familie a fost ucisa. Barbatul a aratat in fata camerelor mai multe cicatrici pe picioare, despre care spunea ca au fost provocate de obuze.

In al doilea interviu, el s-a declarat victima escrocilor locali, care i-au cerut bani pentru cazare, dupa care l-au lasat in strada.

In decembrie 2013, el a primit “protectie umanitara” din partea Bulgariei. Acest statut, diferit de cel de refugiati, nu ii permitea sa calatoreasca in UE fara viza.

Cu toate acestea, a mers in Germania, unde a depus o cerere de azil. Berlinul i-a refuzat cererea si a vrut sa il extradeze inapoi in Bulgaria. Procedura a fost suspendata, insa, din cauza problemelor psihice ale tanarului de 27 de ani.

Barbatul a detonat explozibilii pe care ii avea in rucsac duminica, in apropiere de intrarea la un festival de muzica din Ansbach, un oras cu 40.000 de locuitori aflat la sud-vest de Nuremberg. El si-a pierdut viata, iar alte 15 persoane au fost ranite.

Politia incearca in prezent sa isi dea seama daca atacatorul a fost ajutat sa construiasca bomba si daca aceasta a explodat mai devreme decat era planificat, ceea ce ar sugera ca a vrut sa ucida cat mai multi oameni posibil.