"Este corect sa spunem ca la un moment dat ar putea exista un acord comercial SUA-Marea Britanie, dar acest lucru nu se va intampla curand pentru ca noi ne concentram pe finalizarea Acordului cu Uniunea Europeana", a declarat Barack Obama referindu-se la Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), potrivit MEDIAFAX.
"Marea Britanie risca sa ajunga la capatul randului, nu pentru ca nu am avea o relatie speciala, ci din cauza impactului major al unui acord comercial de acest tip; este mai eficient sa avem un acord pentru acces pe o piata mare, in care sunt multe tari, decat sa semnam acorduri bilaterale mici", a explicat presedintele SUA. Barack Obama a reiterat, la Londra, recomandarea adresata Marii Britanii de a ramane in Uniunea Europeana, subliniind ca in acest mod este consolidata si "relatia speciala" cu Statele Unite.
"Cred ca Marea Britanie consolideaza prosperitatea noastra colectiva prin intermediul Uniunii Europene", a declarat Barack Obama intr-o conferinta de presa organizata alaturi de premierul britanic, David Cameron.
"Nu cred ca Uniunea Europeana diminueaza influenta britanica in lume. Cred ca o amplifica", a adaugat presedintele american, subliniind ca astfel este consolidata si "relatia speciala" a Marii Britanii cu Statele Unite. "Marea Britanie are o pozitie foarte buna prin contributia adusa la conducerea unei Europe puternice", a insistat liderul american.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Barack Obama: Iesirea Marii Britanii din UE ar afecta grav relatiile comerciale cu Statele Unite.