"Armata siriana a descoperit o groapa comuna care contine resturile umane a 24 de civili, inclusiv trei copii, si a 18 militari", a declarat un oficial militar sirian.

"Ostaticii au fost omorati prin decapitare sau impuscare de membri ai organizatiei teroriste Stat Islamic", a precizat oficialul citat.

Orasul Palmyra a fost ocupat de organizatia terorista sunnita Stat Islamic timp de zece luni, fiind eliberat saptamana trecuta de armata siriana.

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste, conform estimarilor ONU, 270.000 de morti, scrie MEDIAFAX.

Reteaua terorista sunnita Stat Islamic ocupa regiuni din nord-estul Siriei, nord-vestul Irakului, nordul Egiptului si nordul Libiei, unde a proclamat "un califat".