Barbatul in varsta de 46 de ani a fost arestat duminica dupa ce a fortat o bariera de autostrada, aflandu-se la volanul unui camion care transporta materiale de constructie din Romania in Spania, a indicat Jean-Luc Benoit, comandantul Escadronului departamental de Siguranta Rutiera din departamentul Pirineii Orientali, din sudul Frantei, de la frontiera cu Spania.

Initial, barbatul a declarat ca vehiculul "a alunecat din cauza carosabilului umed si s-a izbit in bariera, dupa care a recunoscut, in cele din urma, ca a facut acest lucru din cauza lipsei de bani", a precizat responsabilul francez.

Anchetatorii au descoperit ca barbatul a fraudat sistemul de taxare al ASF (austostrazile din sudul Frantei) de 245 de ori in perioada 21 aprilie 2013 - 28 februarie 2016 si de 22 de ori sistemul retelei Escota in perioada 1noiembrie 2015 - 13 martie 2016, potrivit lui Benoit.

Barbatul a fost condamnat, miercuri, de tribunalul din Perpignan (departamentul Pirineii Orientali) sa plateasca si taxe de autostrada si daune de interes in valoare de 5.000 de euro, relateaza MEDIAFAX.