Clinton a obtinut victoria in Carolina de Sud cu o diferenta majora fata de Bernie Sanders, primind 73,5% din voturi fata de cele 26% ale rivalului sau, dupa numararea a 99% din voturi. Fostul secretar de stat a castigat alegerile din Nevada de saptamana trecuta cu o diferenta de cinci puncte in fata lui Sanders, dar si primele alegeri din Iowa, dupa care a inregistrat o infrangere uriasa in New Hamsphire cu 22 de puncte diferenta in favoarea lui Sanders, informeaza MEDIAFAX.

Victoria obtinuta de Clinton in Carolina de Sud o situeaza in fata clasamentului, dupa ce Sanders nu a primit o sustinere prea mare din partea alegatorilor afro-americani. Clinton a obtinut peste 80% din voturile afro-americanilor din Carolina de Sud, in timp ce, tot in cursa democratilor pentru prezidentialele din 2008, Obama a inregistrat un procent de 78% din partea aceleasi comunitati.

Saptamana trecuta, Donald Trump a castigat alegerile primare din partea republicanilor in Carolina de Sud, obtinand 32,6% din voturi, clasandu-se in fata lui Marco Rubio (22,5%) si Ted Cruz (22,1%).