Presedintele UE Donald Tusk a declarat vineri dimineata ca "planul comun de actiune cu Turcia ramane o prioritate si este necesar sa facem tot ceea ce putem pentru a reusi".

Data exacta a summitului urmeaza sa fie stabilita cu Ankara, insa reuniunea ar urma sa aiba loc cel mai probabil in prima saptamana a lui martie.

Un oficial european a declarat pentru Reuters ca reuniunea ar putea avea loc pe 5 martie. Premierul turc Ahmet Davutoglu a fost invitat la Bruxelles joi, insa si-a anulat participarea la summitul european din cauza atentatului cu bomba comis miercuri in capitala turca.

UE a promis peste trei miliarde de euro Turciei, o relaxare a restrictiilor in privinta vizelor de calatorie in Europa si o relansare rapida a negocierilor de aderare, in schimbul unei consolidari a controalelor la frontiere in vederea stoparii valului de migranti.

Peste doua milioane de persoane s-au refugiat pe teritoriul turc, marea majoritate fugind din calea razboiului care devasteaza Siria de cinci ani, scrie MEDIAFAX.