"Vor exista cote zilnice si odata ce vom ajunge la aceste cote vom inceta (sa mai primim alti imigranti in tara)", a declarat Johanna Mikl-Leitner. Ea a refuzat sa specifice care vor fi aceste cote ce urmeaza a fi impuse la punctele de frontiera ale tarii.

Tot marti, cancelarul austriac Werner Faymann a anuntat ca Austria se pregateste sa introduca verificari la noi puncte de frontiera cu Slovenia si Italia pentru a anticipa noile rute parcurse de imigranti in incercarea de a ajunge in vestul si nordul Europei, pe fondul restrictiilor impuse imigrantilor la frontierele statelor balcanice, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, Austria a anuntat ca va include Algeria, Tunisia, Maroc, Georgia, Ghana si Mongolia pe lista tarilor sigure, astfel ca imigrantii care provin din aceste state nu vor putea solicita azil si vor fi deportati.