"Exista state puternice care vor sa se impuna asupra tarilor mai slabe", a declarat Obama de la tribuna ONU, referindu-se probabil la actiunile Rusiei in Ucraina si pentru sustinerea regimului din Siria, condus de presedintele Bashar al-Assad.
"Pe baza acestui principiu, vedem cum unele mari puteri se afirma in moduri care intra in contradictie cu legislatia internationala", a adaugat Obama.
"Ni se spune ca astfel de actiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, ca acesta este singurul mod de combatere a terorismului. Conform acestei logici, ar trebui sa oferim sustinere unor dictatori precum Bashar al-Assad", a spus Obama.
Presedintele Statelor Unite a facut aceste declaratii inaintea discursului pe care urma sa il rosteasca la ONU omologul sau rus, Vladimir Putin, scrie MEDIAFAX.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Barack Obama denunta actiunile Rusiei in Siria si Ucraina.