Oficiali de la Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR) au anuntat ca trimit corturi, paturi si paturi la frontiera Ungariei cu Serbia unde, in ultimele zile, grupuri de migranti furiosi din Orientul Mijlociu, Asia si Africa au ignorat ordinele politiei de a sta linistiti si au plecat pe jos, pe o autostrada, catre Budapesta.

Inaltul Comisar ONU pentru Refugiati Antonio Guterres a acuzat intreaga Uniune Europeana ca a esuat sa prevada criza si sa-si coordoneze actiunea, in pofida faptului ca cele 28 de state membre, cu o populatie de 508 milioane de persoane, au suficient spatiu si suficiente resurse sa primeasca migranti.

Coordonatorul UNHCR pentru Europa Vincent Cochetel a declarat la Budapesta, intr-o conferinta de presa, ca Ungaria ar putea sa nu faca fata unui aflux si mai mare de azilanti.

El a anuntat ca 42.000 de persoane - 30.000 din Grecia, 7.000 din Macedonia si 5.000 din Serbia - urmeaza sa patrunda in Ungaria in urmatoaree zece zile si ca au nevoie de un ajutor international sustinut. "Avem nevoie de o coordonare mai buna, pentru a ne asigura ca nu avem haos la frontiera", a spus el, criticand dur Ungaria pentru ca a permis ca oameni sa fie lasati noaptea "intr-o situatie foarte dramatica".

Tot marti, cancelarul austriac Werner Faymann a declarat ca tarile care nu doresc sa primeasca refugiati in cadrul sistemului de cote sustinut de Germania si Franta ar trebui sa fie sanctionate financiar, scrie MEDIAFAX.

La Geneva, Reprezentantul ONU pentru Migrare declara ca multe tari doresc sa ofere ajutoare financiare, dar nu si locuri in care sa primeasca refugiati.