Reprezentantii Ministerului Securitatii Publice din China au anuntat, in cursul serii de marti, pe site-ul institutiei, ca 7.400 de cazuri de infractiuni cibernetice au fost investigate de politia chineza care va continua sa "distruga bandele de infractori din mediul online".

Tinta investigatiilor au constituit-o si site-urile care furnizau "informatii ilegale si daunatoare" si faceau publicitate site-urilor de pornografie si de pariuri. In total, potrivit Ministerului Securitatii Publice, au fost cercetate 66.000 de site-uri, cu toate ca nu s-a specificat perioada in care au avut loc aceste verificari.

Institutia a anuntat luna trecuta o operatiune de "curatare a internetului" care se va desfasura pe o perioada de sase luni pentru a investiga infractiuni precum frauda sau santajul si de a elimina continutul online "daunator" precum cel din sfera pornografiei, scrie MEDIAFAX.

Parlamentul Chinei a aprobat o lege exhaustiva a securitatii nationale pe data de 1 iulie pentru a restrange controlul in mediul online si de a autoriza statul sa ia "toate masurile necesare" pentru protejarea suveranitatii sale online.